Cum planifici o petrecere in functie de varsta prichidelului tau?

 Organizarea unei petreceri poate să fie un proces anevoios pentru părinții care vor nu știu încă ce fel de activități să aleagă pentru aniversarea copilului lor. Vârsta sărbătoritului este unul dintre cei mai importanți factori pe care trebuie să îl luăm în considerare înainte de a planifica o aniversare.

Există diferențe majore între copii de 3 ani și cei de 10 care se reflectă și în preferințele lor, iar dacă nu ținem cont de dorințele celor mici petrecerea nu va fi una de succes. Află cum să alegi activități potrivite și distractive si cum să organizezi cea mai memorabilă petrecere pentru copilul tău, în funcție de vârstă!

Cum planifici petrecerea copilului în funcție de vârstă?
Unul dintre factorii pe care orice părinte care organizează o petrecere aniversară trebuie să îl ia în calcul este vârsta pe care o va împlini sărbătoritul.
Tematica, activitățile și decorul evenimentului se aleg întotdeauna în funcție de vârstele copilului sărbătorit și ale invitațiilor săi.
1. Ține cont de dorințele sărbătoritului
Pentru ca cel mic să se bucure de petrecerea sa, trebuie să îi ceri întotdeauna părerea în legătură cu personajele de animație pe care dorește să le invite, activitățile sau lista de invitați. În funcție de vârsta copilului, îl poți implica în procesul de organizare mai mult sau mai puțin, insă este important să ții cont de preferințele sale.

Dacă acesta își dorește să-i invite pe Spiderman sau pe Elsa la petrecerea sa, atunci alegerea unui alt personaj nu este cea mai inspirată decizie pe care o poți face. De asemenea, este indicat să îi spui celui mic că vei lua legătura cu personajele din „Lumea Poveștilor” și că îi invita la ziua sa. Nu îi spune copilului tău că va veni un animator costumat la petrecere pentru că s-ar putea să risipești din magia de poveste.
Nu te gândi la cum ți-ai dori tu să fie petrecerea, ci mai degrabă la ce fel de aniversare i-ar face plăcere copilului. Organizarea unei petreceri care nu corespunde intereselor celor mici se poate transforma rapid dintr-un succes într-un eșec.

2. Alege accesoriile de petrecere potrivite vârstei
În funcție de tematica stabillită, locația petrecerii și bugetul disponibil poți alege cele mai potrivite accesorii de petrecere pentru copii. Aceste accesorii sunt importante dacă îți dorești să creezi o anumită atmosferă și să îi încânți pe participanți.

3. Invită un număr potrivit de copii
Numărul de invitați trebuie corelat atât cu vârsta pe care o împlinește copilul, cât și cu numărul prietenilor săi. Alcătuirea listei de participanți poate să fie câteodată un proces anevoios, mai ales dacă sărbătoritul își dorește să îi invite pe toți colegii de la grădiniță sau școală.

O metodă prin care poți să stabilești un număr de invitați este să echivalezi vârsta copilului cu numărul de participanți. De exemplu, dacă copilul are 5 ani, atunci poți să chemi 5 colegi la aniversare, iar dacă acesta are 10, poți să inviți tot atâția la petrecere.

4. Alege un interval orar adecvat
Indiferent de cât de bine ai planificat petrecerea, dacă alegi un interval orar nepotrivit atunci e posibil ca invitații tăi să nu fie în formă maximă pentru distracție. Înainte de a planifica petrecerea, află care sunt vârstele invitațiilor și alege o oră care se potrivește cu programul lor.

Dacă organizezi petrecerea în weekend, poți să alegi ca aceasta să înceapă după prânz, mai ales dacă invitații au sub 7 ani și au nevoie să se odihnească înainte. Dacă aniversarea are loc în timpul săptămânii, atunci alege o oră la care copiii pot ajunge, însă nu îi chema după ora 20 pentru că aceștia pot fi obosiți de la școală sau grădiniță. Poți să programezi petrecerea incepând cu ora 17:00 pentru ca invitații să aibă timp să ajungă. Consultă-te cu părinții participanților și stabiliți împreună o oră adecvată.

De asemenea, trebuie să iei în calcul și durata petrecerii. Durata ideală pentru o petrecere de copii este de 3h. Astfel, cei mici vor avea timp să se distreze, să mănânce și să petreaca timp de calitate împreună. O aniversare care depășeste 3 ore jumătate poate să devină obositoare atât pentru copii, cât și pentru părinți.

5. Decide-te asupra locației din timp
Indiferent de ce idei și activități de petrecere ai, trebuie să ții cont de locația de desfășurare a aniversării. Nu vei putea pune la punct detaliile evenimentului fără să stabilești mai întâi unde va avea loc acesta. O petrecere acasă diferă mult de o petrecere ținută într-o locație special amenajată sau într-un loc de joacă pentru copii.

Petrecerea de acasă impune de cele mai multe ori anumite restricții datorate spațiului limitat și a accesoriilor pe care le ai deja. Dacă locuiți la bloc, atunci va trebui să scurtezi lista de invitați la maxim 6-8 invitați, dar dacă aveți un spațiu exterior, precum o curte sau o terasă, atunci poți să chemi mai mulți copii.

Această limită de spațiu se aplică și activităților planificate, precum și accesoriilor pe care le poți avea. Într-un apartament de bloc va fi aproape imposibil să instalezi o trambulină, spre exemplu. Unul dintre avantajele spațiului redus este posibilitatea de decorare cu puține resurse. Vei avea nevoie de mai puține baloane pentru a amenaja tematic un apartament, spre deosebire de un spațiu exterior mai amplu.

1 an: Idei pentru prima petrecere aniversară a bebelușului
Prima aniversare a celui mic coincide cu momentul tăierii moțului.
Acesta ocazie este una cu însemnătate în cultura românească și mulți părinți încearcă să organizeze o petrecere memorabilă, la care îi invită pe membri familiei și prietenii apropiați. La această vârsta cel mic s-ar putea să se bucure de atmosfera festivă, insă cel mai probabil, nu va înțelege care este motivul agitației din jur.
Dacă încă nu ai organizat petrecerea de botez, citește și ghidul despre cum să organizezi un botez de la A la Z!

La astfel de petrecere, mulți părinți aleg să invite doar alți adulți. Dacă îți dorești să inviți și alți părinți împreună cu bebelușii lor, atunci încearcă să scurtezi petrecerea cât mai mult sau să alegi o oră în funcție de programul de somn al celor mici.
Dacă copii invitați sunt mai mari, atunci organizează o zonă de atelier: poți cumpăra creioane de desenat, plastilină sau alte jocuri care îi vor ține pe cei mici ocupați în timpul petrecerii.

Jocurile nu sunt neapărat necesare, simpla prezență a invitaților și momentul efectiv al tăierii moțului fiind suficiente. Dacă totuși îți dorești și alte momente de amuzament, poți opta pentru baloane de săpun sau o muzică veselă pe fundal.

2 ani: Idei pentru petrecerea aniversară
La 2 ani copiii sunt activi, explorează și sunt curioși să descopere cât mai multe lucruri din jurul lor, așadar pentru ca aniversarea să fie una reușită trebuie să pregătești activități interactive și senzoriale.
Amenajează un spațiu de joacă cu figurine din pluș sau jucării pentru cei mici și lasă-i să se joace în voie! Ai grijă să ascunzi obiectele cu colțuri ascuțite și să eviți să îi lași pe micii invitați să se joace cu jucării prea mici deoarece le pot considera comestibile!

Află mai multe detalii despre jocul senzorial din burete Softplay Jungle!
La această vârstă emoțiile sunt schimbătoare, cei mici pot trece de la bucurie la furie în mai puțin de câteva minute. Pregătește-te pentru eventualitatea în care cel mic se află într-o pasă proastă și ai grijă să aranjezi ca jucăriile preferate să fie prin apropiere dacă ai nevoie de o sursă de distragere.

Ai totuși grijă cu jucăriile deoarece copiii de 2 ani pot deveni foarte posesivi ele. Încearcă să le depozitezi în altă cameră înainte de sosirea invitațiilor pentru a evita scenele de dramatism în cazul în care alt copil vrea să se joace cu jucăria preferată a celui mic. Dacă cel mic primește cadouri, cel mai bine le deschizi după. Invitații nu vor înțelege că noua jucărie primită de sărbătorit nu le aparține lor și s-ar putea să te confrunți cu situații delicate la plecare.

Nu organiza jocuri complexe de grup deoarece cei mici nu vor putea să respecte regulile și își pot pierde interesul foarte subit. Poți organiza un atelier cu nisip, vopsea colorată sau plastilină deorece cei mici iubesc să se joace cu mâinile. Iar dacă organizezi petrecerea acasă, pune deoparte toate obiectele care ar putea să reprezinte o sursă de pericol.

Evită să cumperi baloane sau cel puțin, păstrează-le la o distanță sigură de cei mici. Dacă se vor sparge, este posibil să îi sperii pe cei mici și să te trezești cu multe plânsete.

Idei pentru petrecerea aniversară la 3 ani
Aceasta este vârsta la care cei mici vor începe să lege prietenii cu alți copii de la grădiniță sau din parc, așadar lista de invitați poate fi ceva mai mare. Totuși, încearcă să nu chemi mai mult de 7-9 copii la aniversare pentru că s-ar putea ca cel mic să se simtă copleșit de situație.

Activitățile cele mai recomandate sunt cele energice, fără reguli bine delimitate, dar care au o anumită ciclicitate. Jocurile de cântat sau dansat sunt potrivite, precum și atelierele de creație. Activitățile trebuie totuși să fie puțin colaborative deoarece copiii la această vârstă nu au învățat cum să împartă lucruri.

Dacă cochetezi cu ideea de a avea un personaj de animație la petrecerea celui mic, atunci sfatul nostru este să apelezi la o mascotă. Acestea sunt cele mai interesante pentru copiii mici deoarece întruchipează persoanjele lor favorite și sunt foarte vizuale. Cele mai populare mascote sunt Mickey si Minnie, Tom și Jerry și Winnie the Pooh.

La fel ca în cazul copilului de 2 ani, amână momentul deschiderii cadoului până după plecarea invitaților.
Petrecerea nu ar trebui să dureze mai mult de 2-3 ore. Deși copiii de 3 ani par a avea multă energie, cei mici vor obosi dupa 2 ore, așadar este recomandat să ții petrecerea scurtă.

Idei pentru aniversarea la 4 ani
Majoritatea copiilor de 4 ani sunt plini de energie și imaginație. Pentru a le menține atenția, organizează jocuri în grup, scurte și pline de mișcare. Dacă organizezi petrecerea în aer liber sau dacă spațiul îți permite, poți să îi antrenezi pe cei mici într-un treasure hunt cu indicii.

O altă opțiune o reprezintă accesoriile de petrecere gonflabile, precum toboganele gonflabile sau bouncerele. Aceste accesorii le vor consuma energia celor mici, în timp ce îi va menține in priză.

O altă activitate pe placul celor mici este facepainting-ul. Poți să achiziționezi o trusă specială și să îi pictezi chiar tu pe participanți sau să apelezi la serviciile unui animator profesionist.

Idei de party pentru aniversarea la 5 ani
Copii de 5 ani încep să înțeleagă importanța petrecerilor și vor dori să se implice în mod activ în organizarea evenimentului. Lasă-l pe cel mic să te ajute în procesul de organizare și cere-i părerea cu privire la activitățile pe care vrei să le organizezi. Petrecerile tematice au mare priză la copii de 5 ani, așadar dacă știi că sărbătoritul are un personaj preferat, nu ezita să organizezi o petrecere cu tematica respectivă.

Poți organiza jocuri care implică mișcare și multă energie. Printre cele mai populare se numără 1, 2, 3, la perete stai!, Leapșa, Mima sau De-a v-ați ascunselea. La această vârstă copiii apreciază programele de animație dinamice, interactive și pline de mișcare. Cei mai populari animatori sunt Darth Vader, Spiderman și Batman, dar și Minons.

!

Copiii de 5 ani pot petrece mai mult timp la o petrecere, nivelul lor de energie fiind mult mai ridicat decât cel al copiilor mai mici. Dacă plănuiești o aniversare cu o durată mai lungă de 3 ore, atunci este necesară prezența unui bufet sau chiar al unui colț dulce. Poți alege să organizezi chiar tu un Candy Bar sau poți opta pentru o fântână de ciocolată belgiană cu fructe care sigur va fi pe placul tuturor invitațiilor, indiferent de vârstă.
Află cum să pregătești un Candy Bar memorabil pentru petrecerea copilui tău!

Idei pentru aniversarea copiilor la 6 ani
Copii de 6 ani vor să se simtă înconjurați de prieteni și au nevoie să fie centrul atenției. Poți invita copii de la grădiniță sau școală, iar implicarea sărbătoritului în organizarea petrecerii este obligatorie. La această vârstă te poți aventura să organizezi petrecerea și în altă parte decât acasă, cei mici fiind destul de mari pentru a se comporta bine indiferent de situație.
Dacă decizi să organizezi petrecerea într-o locație specială de joacă, nu uita să întrebi personalul dacă se poate decora după bunul plac al sărbătoritului. Cea mai simplă modalitate de a decora locația este prin folosirea baloanelor colorate cu heliu în diverse forme și mărimi.

Copiii de 6 ani apreciază activitățile inedite, pline de veselie și care aduc un element de noutate. Atelierul muzical Tobe Tobe îi va ține pe cei mici activi și interesați să ia parte la atelier până la final deoarece le stimulează creativitatea muzicală și îi încurajează să lucreze împreună pentru a obține ritmul perfect de tobe.

Idei pentru petrecerea aniversară a copiilor de 7, 8 și 9 ani
Copilul tău începe să își lărgească cercul social cu această vârstă, în principal datorită începutului clasei I. Aniversarea de 7 ani este probabil prima la care copiii vor începe își invite colegii de școală, așadar vor începe să simtă o anumită presiune socială. Majoritatea copiilor vor prefera să invite peste 10 colegi, așadar trebuie să fii atent la amploarea evenimentului.

După vârsta de 8 sau 9 ani, copiii deja au preferințele dezvoltate în ceea ce privește activitățile sau tematicile petrecerii. Este recomandat ca sărbătoritul să fie implicat în tot procesul de organizare și să fie la curent cu toate schimbările.

O activitate foarte apreciată de copiii la această vârstă este Karaoke. Ai nevoie de un sistem audio, microfoane și o muzică cu versuri cunoscute, iar distracția este garantată!
Dacă copilul tău este pasionat de știință, atunci o alegere pe placul lui poate fi și atelierul Science Party! Invitații vor avea ocazia de a se implica în experimente știintifice inedite, menite să dea audiența pe spate.

Idei pentru petrecerea aniversară a copiilor de 10, 11 și 12 ani
Petrecerile după vârsta de 10 ani devin adevărate ocazii de sărbătoare. Copiii vor începe să își dorească activități din ce în ce mai elaborate, iar programul petrecerii devine unul mai complex.

Pentru o petrecere reușită poți alege să închiriezi un MC care să întrețină atmosfera pe tot parcursul petrecerii. Acest program va inspira energie și bună dispoziție, tinerii participanți distrându-se la maxim pe durata sa.

O altă soluție pentru a crea o atmosferă frumoasă este prin aducerea unui photo booth profesional la evenimentul tău. Copiii au astfel șansă să își facă amintiri de la petrecere alături de prieteni, iar la final aceștia vor putea lua acasă fotografii magnetice imprimate pe loc.

Indiferent de vârsta copilului tău, o petrecere de neuitat este mai ușor de organizat decât pare la prima vedere. Regula de aur este să ții cont de preferințele copilului sărbătorit în permanență și să alegi activități adecvate spațiului de desfășurare. Nu uita că rolul unei petreceri dată în cinstea copilului este de a-l face pe acesta să se simtă special, așadar nu ezita să îi ceri părerea!

  • Distribuie